sâmbătă, 30 aprilie 2016

Sint bune fructele ?

“Suntem multi cei carora ne plac dulciurile, inclusiv fructele, deci si zaharul, insa cercetatorii americani ne dau inca o veste proasta legata de efectul acestui ingredient asupra corpului - poate afecta creierul si nu numai. Din fericire, existaalimente cu care putem combate acest lucru.

Cercetatorii de la Universitatea din California, Los Angeles, au descoperit ca fructoza - un tip de zahar natural gasit in 
fructe si legume, dar prezent si in sucuri si dulciuri - afecteaza celulele creierului si poate duce la o gama larga de boli - de la diabet la boli de inima si Alzheimer, scrie The Telegraph.

Savantii au apelat la soarecii de laborator pentru experimentele lor - i-au hranit sase saptamani cu
apa cu fructoza (echivalentul unui litru de suc baut de un om intr-o zi). Apoi, soarecii au fost pusi intr-un labirint, alaturi de soareci care bausera doar apa. Cei care au consumat fructoza au avut nevoie de doua ori mai mult timp pentru a parcurge labirintul, fata de cei care au baut doar apa, in ciuda aceluiasi nivel de antrenament anterior, ceea ce arata ca amintirile lor au fost afectate astfel.

Exista insa si un rezultat pozitiv al experimentului: un acid gras omega-3 numit acid docosahexaenoic sau DHA, care a parut ca inverseaza schimbarile periculoase produse de fructoza.”

Ce mai  zic  " oamenii de  stiinta "  e treaba  lor !  Ca  sint  si ei  niste  paraziti. Oamenii de  stiinta   sint acum la   fel dupa   profit  si  jacmanit  Statul de  bani. la  fel ca  medicii, " artistii ", padurarii,  militienii, popii. Toti vin cu  vorbe  si sa traiasca  din asta  . Era  sa  uit pe  politicieni  ....

Eu imi racesc  gura   de   doua  decenii  si  nimeni  nu asculta .  Nu este  prost  sa nu stie  ca  fructele  sint  bune  . Nenea  dr  si tanti doctorita   asa  iti  spune  mereu, sa maninci  multe  fructe  si  la  lectiile   de  dieta   au chiar  planes  cu   fructe  , desenata  o  inima  in  mijloc,  creier  si  muschi .  Fructele  le  fac pe  toate   !
                                         Dar  daca   studiezi ce  face  medicina  si ce  invata  pe  cei ce   studiaza  medicina ;   de fapt nu invata  nimic. Doar  li se spune  ce  sa va  spuna  voua sa va  considerati  singuri  bolnavi, ca  altfel nu  cumparati   medicamente  , nu veniti la  vizita  si nu va  duceti la  proceduri  feudale  de  amputatie . La  operatii mereu  scot ceva  din  tine  sau  inlocuiesc  cu plastic sau  metal. Nu ca  iti va  face  bine  , cit , mai ales,  sint  costisitoare . Voi  sinteti materialul  de  lucru, asa cum la  brutari este  faina  si la  fierari….fierul.
                                          Dar de ce  au fost   bune  fructele  ? Este  jumate de  adevar  si  ei au  grija  s a invatati  jumatate a medicala  sau  invatati  o coacaza  (  medicina  mizeaza  enorm  pe  necunoasterea  voastra ) . Eu  nu  sint  politicos  si  numesc  necunoasterea   curata prostie  .  Sanatatea e cea mai mare  avere pe  care o avem  si  daca  nu  va  intereseaza,  e  cel  putin  sora  cu prostia  . Incuiati casa,  incuiati  masina , puneti  banii  bine  , dar  cind e  vorba de sanatate   lasati totul  pe  mina  unui  Golan, care  , nu  intimplator   , face  bani de  ii intoarce  cu furca  . Dar el,  golanul,  face  bani numai daca  te  face  bolnav. Adevarat sau  inchipuit !
Ce  pare  mai  nevinovat ca  un mar  ?  Englezoii zic   An apple  a day keeps doctors  away= un mar pe  zi  tine   medicii departe  .  Intelept  si pare  logic.  Marul este  primul  symbol  pt  o  alimentatie  sanatoasa.
Dar ( este  un dar ! ) hai s a vedem cind  s-a  zis  asta  . S-a  zis  cind  marul era  ….mar. Merele  de azi mai  sint mere  ? Nu !
Merele  despre care era  vorba  se mai  gasesc  inca  in stare  salbatica   in Romania  si  , chiar  copt, e  acru de  iti sare  caciula  . De ce  asa de  acru  ?  E  plin de vitamina  C.  Vitamina C  adevarata  , nu acid ascorbic ce  e  vindut la   farmacie  drept  vit C.  Am ramas  surprins  cind am vazut ca  medicii  nici nu  stiu despre  vitamina C  decit ca e  acid  ascorbic. Nu  invata  la  scoala  asa ceva  .  Sint asa de infumurati   incit  ei daca  nu invata la  scoala  , nu exista. Marul  paduret are   antioxidanti  , semintele  au  enzyme  si  vit B17. O  minune  !
Cum e  marul  acum  ?  E  mare, e  plin de  zahar. Asta e !Zahar  !
Iar zaharul este   adictiv.   In  singe  pot  intra  echivalentul  a doua  lingurite de  zahar. Ce  bagi  in  plus , nu faci decit  s a chinui rinichii sa  il  scoata  afara  , si de aici  infectiile    atit de  dese  a  cailor urinare, chinui   ficatul  si mai  ales  chinui   intestinele  care greu fac  fata  la  atita  zahar. Este  acidic si irita   tot traseul.
Marul  paduret  nu face  asta  .
Cu  juma de  secol in  urma  ,  stringeam  merele  padurete  si le puneam la  murat.  Prin  putrezirea usoara  ( ca  asta  e  muratura ), era  distrus a   pina la ce a din urma  cantitate  de  zahar ce mai era  . La  zeama  din  butoi ii ziceam  must ( din lipsa de alt  nume  ),  si mereu  puneam apa  sa  completez  nivelul.  Toata iarna  era  aceasta susa  sanatoasa de vitamina  C ( mai ales ). Si  cu merele  de  azi se  poate  face  , dar trebuie  culese   inainte  de   a aparea zaharul.  Zaharul in mar nu  apare  pt  tine  . Ci pt a  grabi putezirea  dupa ce  marul cade  si   astfel  saminta sa  ajunga  in pamint cit mai repede ,  dupa  ce  cade .
                                Fructele  sint cautate   mai ales pt  zaharul ce  il  contin si nu pt ce  ar trebui:  minerale  .
De  citeva  mii de  ani,  oamenii practica  agricultura . Terenul e  cultivat si chiar  primesti amenda daca  il lasi  necultivat. De milenii , acelasi  strat e  intors de  brazdare  si  plantele   isi iau  mineralelel. Ce s-a   intilmplat  ?  Solul  nu mai are  minerale  .  Partea buna  la  inundatii era  ca  aducea  ira  minerale  in sol. Acum se fac  diguri, baraje  si  inundatiile  sint   controlate  .  De aici apare  o  saracire in  minerale  . In europa   deficitul e de 75 % in medie  . In USA   e o saracire de  80 %. Deci   orice  creste acum are   o  lipsa  de minerale  ce  nu mai  poate  fi recuperata  decit  prin  ….fructe  .  Sau suplimentare .Copacii au  radacini   adinci  si inca mai gasesc  minerale  pe care solul la suprafata  nu le mai are.
Din  pacate  , au aparut practici  industriale in agricultura  , ce  fac acum si din  fructe  ce  au facut  si din  legume  . Cantitati,   axat  pe  vinzari  ( deci   toate    crescute  sa  apara  cit mai  dulci , ca  astea  se  vind ).
Sintem  intre  ciocan si  nicovala  (  vorba  vine  , ca   vasta   marii majoritati   habar  nu au despre ce e  vorba  - ei stiu doar ca  fructele  sint  bune   …oricind ).
Alegerea fructelor  nu e  treaba  usoara  . Ca pot aduce  mai  mult rau decit bine  .  In cantitati  mici  sint bune  toate  .
Dar daca  vrem calitate  , copacii trebuie  sa fie   la poala  unui  deal, unde  ajung  torentele de la  ploaie . Un copac  crescut   pe virful de deal ( si asa a fost  moda  , sa se  cultive   pomii  si vita de  vie  pe deal ) face   fructele  fara  mineralele   necesare  si ne  alegem doar cu zahar. Si cele din  vale  au  zahar, dar beneficiul  adus  de minerale  depaseste  necazul  zaharului.
Strugurii la  fel.  Pot  fi  bogati in minerale ,  cultivata  la  poala  dealului , sau  doar  plini cu zahar  pe  virf de deal.   Cind cumparati struguri de  la  supermarket, stiti  unde  au  fost  cultivati  ?  Nu !  Cind  sint   cumparati  ,  sint teste  pt cantitatea  de  zahar si e  un  criteriu de  acceptare a  produsului. Trebuie  sa aiba  o  cantitate  minima de  zahar.  De  unde  oare  atita   grija  ? Zaharul este  astazi ce a mai  mare   adictie  . E  mai mare   decit ce a la Tutun, alcohol sau droguri.
Miselia  ce  e la  drumul mare, e  ca  zaharul  din fructe  ar fi  , cumva   “ zaharul cel  bun “. Si este  asa  ceva adevar   in zmeura ,  mure  ,  coacaze, macese, etc. Trebuie sa  vedem, de  ce  unele  plante pun zaharul   in fructe  .  Zaharul  e   facut ca  tentative  pt  animale  , ca   saminta  trece  prin  tubul  digestiv intacta  ( asa au fost si  strugurii  ) si apoi,  dupa  ce   animalul   lasa  balegarul  undeva  ,  plantele   noi  apar  acolo.  Spre  deosebire  de  alte  plante , ca   piperul sau  ardeiul, care  prin senzatia de iute  ( e  o durere  ce la  unii place  ), alunga  animalele.
Murea  si  zmeura  sint primele  in lupta  cu cancerul. Fructele  sint facute  sa  faca  bine  animalului. De   viata   si sanatatea  animalului depinde  imprastierea samintei.  Sa duca   saminta   mai ales  la  deal. Ca  la  vale   face  si ploaia ( torenti ) 
Simburii de  cirese la fel.  Sint carati de  animale  , dupa  ce  ciresele  sint  mincate  . Un  urs  ce  maninca  zmeura  ,   face  un  bine  plantelor,  imprastiind   saminta de  zmeura  prin  fecale  , la   distante  mari.  Stiu ca  pare  gretos  , dar asta e  natura   si toti  au devenit   sensibili  la  asa ceva  ,  stat  pe   tron la  WC  intr-o  pozite  absolut  nenaturala  , fara  grija   consecintelor. Doar sa apara  estetic. Estetica  va  omoara   !
De asta   sint  fructe  care  au pe linga  zahar  ( zaharul e  pt tentative  ),  dar  au enzyme  destinate  sanatatii animalelor care  le asigura  imprastierea samintei.
Pt  o  viata  sanatoasa,   avem  nevoie de  92 minerale  . Ne place  sau  nu, corpul  nu le poate  face . Trebuie sa le  luam de  undeva  . Fructele    asigura  minerale  , dar doar  consummate  , nu  aduc mereu  bine . Ca  ne  alegem doar  cu zaharul.
In magazinele  din America  sint mere, si pere si   altele . Am  mincat ultimul mar cam acum 25 ani  si nu cred ca  mai  maninc pina  inchid ochii. E  zahar !  Livezile  sint  industrializate , robotizate .  De la   aranjat coroana  pina  la  cules. La  cules  este un sensor ce  depisteaza  culoarea  si  continutul de  zahar.  Robodul  se  “  plimba  “  prin  livada zi si noapte  si  stringe numai  merele  ce  au  continutul de    zahar la  anumita valoare. Cele  care  nu au,   sint  lasate  si vor fi culese   cind  vor avea zahar  mult.  Zaharul e  adictiv  si vei cumpara mereu.   Sanatate  ?   Credeti ca   doare  in basca pe  fermier  ce e  sanatos si ce nu  ?    Nu !
                      Statisticile  referitoare la  zahar  sint inspaimintatoare .  Daca  in 1900 se consuma  doar  2 kg de zahar  de  caciula  ( basma  ),  in 2000 cifra a  ajuns  la  72  kg  pe  an. Numai  o doza  de  Coca cola  are  35-40  grame de zahar.  Copii  bau   2-3  pe  zi  ca  pe nimic. Si eu  “  dughiam “  cite  3-4 doze  pe  zi numai la  serviciu.  Asta inseama  mult peste  100  grame  numai de la  bautura .  Cred ca  de asta sint inca asa de  dulce   ( e  un zvon scos de mine  ) !
                       Fructoza  e  tot zahar.  Nu chiar ca  cel  rafinat de rau, dar  pe aproape .
Un alt zahar  si mai rau   si  poate cel mai rau, este   lactoza.  Zaharul  din lapte dulce e  mult  mai rau decit fructoza sau  zaharul rafinat.


Lactoza este  prima   “ hrana “ a  cancerului.   Combinat  cu hormonii de crestere  din lapte , ce  sint destinati  cresterii vitelului,  nu oamenilor adulti ),  face  o furtuna perfecta cu toate  relele de  aici.  Multi aduc argumentul ca  e  hranitor laptele .  Nu ma indoiesc ca e  hranitor,  dar de ce   vrei   ceva ce  are hormoni de crestere pt alta  specie  ? Si mai multi zic ca   e  necesar  pt   a  lua  calcium, pt oase . Pina  si medicii zic asa  ( de  parca  ei ar sti ! ). Elefantii fac oasele  tari si mari ,sa tina  atita masa  si nu  beau  lapte de la   leoaice , rinoceroaice  , de la antilope .  Laptele  e   baut   de puii speciei respective .
In China  si Orientul indepartat  laptele  nu e considerat hrana  . Nu e  normal sa   consumi , ca  adult  lapte  si mai ale s de  la  alta  specie . Citiva intreprinzatori  au venit  cu  vinzarea de lapte uman. E scump  , dar e  de  la  specia  ta ( se  zice ).   Trebuie s a fie foarte interesant.  Eu m-as  angaja  ca  mulgator la asa ferma  si lucrez  fara salariu . Mi-ar face  pensia mai frumoasa.

                            Da, uite ca  se  spune ca  fructele  sint rele  din cauza   zaharului . Dar  ajunge  stirea asta undeva  ?  Nu ! Lumea nu  citeste  asa ceva  si chiar  ma  mir ca  cineva  scrie la  ziar  asa ceva  . Ceva ce  contrazice medicina .  Stirea trece  neobservata  si in continuare  oamenii  cred ca  fructele  sint mereu  bune  . Asa zice   medicul.   Da,  sint bune  , dar nu  intotdeauna  . Numai cind  balanta   minerale – zahar e  in favoarea   mineralelor.  Si mai  mult e  in defavoarea  mineralor  datorita  interventiei  umane , industrializarea   agriculturii.

                             Antibioticele  sint  folosite  in  agricultura .  Acum  sint  bagare  in  animale  pt productii mari  si  supravietuirea  animaleor  la  ferme  , in pestii de crescatorie,  si  , mai  nou,  in seminte  , pt a  proteja  semintele  si  a  creste  rata  de incoltire  la  plante . Consecinte  ? Da , cu  carul ! Aducem  cel mai mare dezastru  in viata  noastra  :   rezistenta  la   antibiotice .  Prima  boala  cu care e  pricopsesti,  va  fi  incurabila  si ucigasa.  Si nu a  fost  inainte  asa. 
Vina  este  a  medicinii,  ca   medicina  are  un  interes  sa   fii sau sa crezi ca  esti  bolnav.
Medicii traiesc din  mizeria   oamenilor.  Publicul   neinformat este  usor de modelat, manipulat,  medicat.
Citi  nu spun ca  “  asa e  bine  !  Doctorii recomanda  nu stiu ce  ….’ Daca  medicii ar  sti, de ce  ei traiesc mai putin  ca  tractoristii care  habar nu au de  medicina  ? De ce medicii mor la 60ani ( asta  e  media in Europa  -  mor ca  mustele  ) ?  Interesant ca  lumea se  uita in gura celor ce  nu pot ave a grija de  sanatatea lor.
Medicii mor  timpuriu. Se pare ca  este  un Dzeu .
Ultimul  lucru ce  il  vor  medicii , e  sa  fiti sanatosi. Daca  e  asa,  inchid ca  business.

                              Desigur ca  vreti sa  impuscati  mesagerul.
-         Pai atunci ce  sa maninc  ?
-         Maninca  ce  vrei !  Eu nu zic sa nu  mincati. Dar de  la  2  kg de  zahar  in 1900 , la  72-74 kg  pe  an acum,  saltul este   facut de voi, de consumatori   si nu e  treaba  mea ca o faceti sau nu.
Piinea  e  tot  zahar, Amidon !  La fel e  si  mamaliga ,  la  fel  si  alcoolul. Nu e  vina  mea  ca  ati adoptat asa  mincare. Cartoful e  amidon = zahar  .
Dar  , pt ca   am aflat  inaintea voastra   ( asta e  sigur ! ) , doar va spun ca  ati  fost pacaliti,  ca  nu ati fost informati decatre cei ce  trebuie  sa va  informeze.
Sariti la  gitul  medicilor, nu la  al meu, ca  ei  si-au  batut  joc de voi. Si  o fac in continuare cu  drag ! Si  profitabil   !
Eu  nu  sint  vinovat de  cresterea populatiei pe  Pamint  (  desi am  incercat  pe  cit am  putut sa cresc  populatia  ) ,  ci cei care  admit  modificari  in  alimentatie  ca  fiint  normale  sau acceptabile   doar ca sa putem  pune  la  masa inca  un  miliard de  oameni in 20 ani.  In 1900   un  miliard de   oameni era toata  populatia   Pamintului.
Sa  afli ce  ce  e  rau , e  treaba  ta  . Ursului  in padure  nu-i  spune  nimeni ce sa  manince si nici la   lupi.  Ei se descurca  si voi  nu  ?
Daca  a fost nevoie de  medici sa va  spuna ce sa faceti, ceva e rau   cu acest  tablou.
Medicii nu pot avea grija de  sanatatea lor.  De  a voastra ii doare-n  boneta.   Voi  sinteti  banii lor ! Cu cit mai multi, cu atit mai  bine   !
La ce  a cazut  omenirea   si a  cazut  bine  , a fost ca  nu a vazut  conflictul de  interese.
Medicii traiesc din  bolile voastre.  Iar voi va duceti la  ei s a va faca sanatosi.  Ce interes  are  medical , de orice  boala  vreti,  sa   nu mai  vii pe  la  cabinetul  lui ?
Ati   observat ca  atunci  cind va  asculta  cu stetoscopul   , medical  nu mai  zice  nimic ?  Bolnavul se  intreaba  ce o  fi   si medical se  preface  ca  se  gindeste  . De  obicei se  aseaza  pe  scaun  si dupa o  pauza  spune  sa iei  reteta  asta  si sa revii  in nu  stiu cit  timp.  La  asta  se gindeste   !  Cind sa te  programeze  pt  vizita urmatoare. Sa dea  dreaq, am vazut  medic ce  asculta pe  unu cu cancer.  Daca ceva  nu face   absolut  nici un zgomot, acesta este  cancerul.  Ei tot te asculta  .
Se uita  la  albul  ochilor, in urechi  cu  o lanterna ( lanterna  e cea  mai  noua  scula in arsenal ), se uita in gura  si poate  in  gaura  lui  Kurus.

Fructele  nu  sint la  fel si  invatati care  sint bune  . Un  mar de pe  deal, unde nu vin  orenti  dupa ploaie  , e gol. Are doar zahar. Atit va  pot  spune  .
Restul trebuie sa gasiti  voi . Nu e  usor  si   trebuie  facut daca  tineti la  sanatate  . In  america  nu gasesc ce  vreau  .  Dar  completez  mineralelel  punind  cenusa de  lemn  in  mincare. Un  pic. Acum  stiu ca   orice  rau as   consuma  , are atit de  multe  minerale   ca  tot  sanatos  ( si frumos  ) ramin.
Da  as  trai  in Romania  ar fi si mai  usor, ca  cenusa este  in vatra. Cind  as  cumpara pt muraturi,  nu  m-as  duce  la piata  . M-as  duce  intr-u sat de  munte si as  plati  dublu pt recolta la  uniu ce  are  un  ogor  linga  o apa  .  Sau la  poala  uni munte/deal. Platit bine  sa nu poata  rezista  sa   nu iti vinda  .Asa  as face eu.

Sa  luam  un pahar cu  suc de  portocale   !  E  sanatos  pe cit s e crede  ?  raspuunsul e  NUUUUUUU !
Vitamina  C si zaharul intra  exact  prin aceleasi  locuri .  Daca  vitamina C  este  buna  ,  zaharul nu e  .  Portocalele   nu mai  sint ca  pe  vremuri. Astazi  sint  dulci. Eu  locuiesc  in sudul US  si  am  dustat   portocale   salbatice  . Sint acre de  nu poti  zice   acru. Nu sare  caciula de  acru  doar ca  oamenii aici nu poarta  caciuli. Sin pline de  vitamina  C. Pline  . Cele  altoite  , cum vin si la  voi la  pravalie  , sint  dulci.  Sucul de  portocale  e  dulce  si, in ciuda  la ce se zice , nu va  ajunge  deloc  vitamin a C  unde  trebuie  .  Nu ca nu ar avea , ci pt ca  zaharul are  prioritate  la  intrare  . Vitamia  C  nu  mai  intra ca  nu poate  . Zaharul are  prioritate   si asta  e  dezastru la cei cu cancer.  Daca  vit C e  buna  , zaharul e  dezastru.


Succes !

duminică, 24 aprilie 2016

Menta ?



Vine  acusica vara  ,  apoi  toamna  si iar  iarna  .  Cei  cu incalzirea globala   o s a va  spuna  sa   cultivati  iarna  .

                      Din  statistici  rezulta  ca cei peste 100 ani  ( sa ajungi acolo  trebuie  s a fii sanatos toata  viata ) ,  merg  mult  ( NU AU ALERGAT  NICIODATA  ) si  beau ceai de menta  .
Asa  zic ei. La  omul  batrin decit sa-I  intorci   vorba  , mai degraba ii intorci  falcile  )

                        Dar este  asa  ? Este  minca-ti-as !
Menta da  senzatia  de  rece   pe  care o va  simti  si  microbii ce  ne  paraziteaza. O descperire  relativ  recenta , a  aratat ca   microbii se  coordoneaza  intre  ei  folosid  sistemul  nervos . Parazitii sint  forme  de  success  in natura . Parazitii  sociali la  fel . Uite  la  cit  traiesc  minerii si cit a trait Gica Petrescu, s-au  arghezi  sau   sadoveanu  ( scris intentionat  cu  litera mica  , niste gunoaie  comuniste )
Microbii  paraziti  stiu  s a faca  citeva lucruri  bine :  sa  se hraneasca  , sa  se  inmulteasca  si s a formeze  grupuri mari ce  altereaza  mediu in  favoarea  lor. Sistemul  nervos  este folosit cu  mare  iscusinta  .
Singurul   dusman  care  paote incurca   este  menta .  Senzatia de  rece  le  spune ca nue timpul sa se inmulteasca . Nu e rece, dar asa  simt.
In acest timp corpul  are  un ragaz  si poate  distruge   noile  colonii.
Informatia  gresita  , si  de care nu se poate  apara,  sa  distinga daca e rece  de  adevarat se poate  face  cu menta  .
Ceai  fierbinte e  bun, dar   trebuie indulcit cu  zahar. Daca  pui  miere,  calitatile   de  la  mierea de  albine  sint  diminuate pina  la  nivel de  zahar.
Sepoate  face  . Dar, cel mai efficient este sa  faci ceai de  menta ,  il  lasi sa se raceasca  si apoi adaugi miereade  albine .  Mierea  va  pastra  si toate enzimele  , de  care  oamenii duc acum asa  mare lipsa.
Poate  fi  si  racit la  frigider. E  o  bautura ce  intrece   tot ce  va  poate oferi  industra  de  bauturi  racoritoare  . O  simti rece  de  parca   ai  luat-o de pe  zapada  ,  cind in realitate  e doar   rece  de la  frigider.

                        Merita  facut ! Ca   altfel,  nu aveti  nici  o  metoda de  a   distruge  ce  e rau pe  dinauntru. Pe  afara  s-au facut   tot felul de  sapunuri  si  sampoane  ,  omorit  paduchii cumva  , dar  pe   dinauntru  , asa cit va dati de   baieti finutzi,  sinteti la  fel de murdari ca  cei din epoca  de piatra . Ba  chiar mai rau, ca folosind  tronurile  la  WC  ,  tineti   fecalele  inauntru  cam  o  medie  de  o zi si  jumate  mai  mult decit  trebuie . Fiecare  mm cub are cam 3,5 milioane  de  bacterii  si  un  nr si mai  mare de   virusi.
Oamenii  primitivi  nu  aveau asa  probleme  .  Omul  nou foloseste  prea  mult zahar ( amidonul  si   fructoza  intra  tot aici,  lactoza  ) care face  un rai al   micro organismelor. Apoi,  cind  sa  scoti  afara  tot,  le  mai retii o  ora  si  jumate  .  Intrarea este teribila , iesirea la  fel.  Cum credeti ca  este  la  mijloc ?
                          Ceaiul dementa  baut, va  aduce   multa  sanatate  . Pe drum  lung. Se vede  si pe  termen  mai scurt.   Menta opreste  o diareea rea cam  in doua  zile  .  Ultima  informatie este  illegal sa  o  spun. Medicina  zice  ca  nimic  natural nu poate  vindeca , ajuta.
Pastilele  lor da !   Mai   este inca  o   generatie  care nu s-a  indopat cu  medicamente  . Dar  generatia urmatoare este   victi a a  medicinii.  O  generatie  pierduta , ca  medicina  nu o face  pt a  va  face  bine  . Ei  au  un business si acesta trebuie  sa cistige  .

Cu  cit  oamenii sint mai  prosti, cu atit  o duc mai  bine  . Cu   menta ,  nu aveti  nevoie de antbiotice  .

sâmbătă, 23 aprilie 2016

Prostata

Era  un  banc  care zice a ca   Nicu  Ceausescu   sufera  de   Prost Tata .

                            Ce  ne  ofera  viata  ?  Ne  ofera  multe   si   chiar  ni se spune ca  barbatii  intre 50  si 60  ani au  probleme  , ajungind la  50 %.
Am  trecut  cu  bine  si nu  sint  in cei  50 %.
Dar  mai  zice   ca  barbatii  intre 60  si  70  ,  60 %  din ei  au  probleme  cu  prostata. Nu am asa  necazuri  , dar  mai este  pina  la  70  , veti  zice  . Deci  creste  cam  cu 10 %  procentul  la  fiecare  10  ani  mai  sus.

                           Nu este  asa  ! Problemele  de prostata  nu sint legate  de  virsta  ci  de  altceva  . 

Desigur ca  multi  au  simptomele  neplacute  si dau  o fuga la medic.Banuiesc ca  urology, ca  nu stiu cum se impart banii  intre acesti  paraziti. Am  auzit ca  se face  o examinare,  dar, vrei  -nu  vrei,  vei   face  testul  PSA (  Prostate  -Specific Antigen ). O  proteina  produsa de  prostata  si asta  o sa  o  vinda  ca  risc de cancer.  Buna  sperietoarea  ,nu  ?Iti va  da  un numar  si cu cit e mai mare  cu  atit e mai rau, se  pare !
Brrrrr !
Dar  hai s a vedem ce  zice   Dr  Richard Ablin, cel care  a  descoperit  testul…..
“  mi-e  rusine  ca  testul meu este  folosit   cu asa  mare doza de  abuz  pt  o industrie  josnica  , ce  face  miliarde  din acest  test.  Testul  este   un pic  mai putin précis  decit   datul cu  banul. Nu are  absolut  nici  o legatura cu cancerul.”
Ba mai  mult  , zice  ca   PSA  este  mult mai  mare  la  femeile  cu cancer  la  sin  , plamini  sau   oavarian.
Hai sa ii  zicem   mai  pe  romaneste  , ca  are  valoarea   stiintifica  a  datului in  bobi.
                         1 din 6  barbati  fac cancer  la  prostata  . Depistarea este  asa  de   grea , ca  din 1450  barbati,  doar  unul  e  depistat cu  PSA si  numarul atasat al  PSA ar insemna  ceva  . Una din cele  mai   mari  pierderi de  resurse  , griji , frica   si e  al doilea dupa   sortarea  femeilor  cu cancer de  sin. Care  este  si asta  o  sarlatanie . Da  , se fac  miliarde  dolari  si  banii se pompeaza si mai  mult. Medcina  stringe  cu  usa  STATUL  , ca  aici  sint  banii. De la nea Costel nu  poate  face   bani destui.

                          In USA au  fost  zone   unde   au  fost depistati  cu caner de  prostata   46 % din  populatia  de sex  barbatesc. Veti  zice  ca e  dezastru !   Nu e  din doua motive  . Cifrele  sint inflorite pt  fonduri  allocate   de catre  Stat  ( pe  romaneste  se  zice  sarlatanie  ) , dar  si  faptul  ca  , in caz de  cancer,  foarte  rar cancerul merge  mai departe de   prostata.
        
                           Pozitia   prostatei  este  foarte  incurcata  (  multe trec pe  acolo )  dar  ,  initial de  la  marimea  unei  nuci, este  de  fapt  si tare ca  o  nuca , Este  parte  din sistemul reproductive  si  corpul are grija  sa nu intre  nimic  acolo. Bun sau rau.Deci nici  medicamentele  .
E izolata pt a  nu  compromite  partea de  reproducere.  Multi au  inventat   tot felul  de  produse  menite  sa reduca  riscul de cancer, sa  reduca volumul  ( care poate  afecta  urina  )
Lasind rusinea un  pic,   prostata  este  la  un  loc  unde trece  si  ( cum sa-i  zic  !? ) scaunul. De fiecare data  cind  se merge  la WC ,ce  pleaca  afara   face si un masaj al  prostatei. Asta   stimuleaza in  bine  tesuturile .  Stat  pe  vine  si nu pe  tron,  ajuta  si  mai  mult. Dar  cine  mai sta  ca dupa  tufa  ?  Nimeni !  Masajul este  mai  mic. Sa mai  spun ca  astazi  si barbatii se constipa des ca  si femeile  .
Daca  nu ai 3  drumuri la  WC ,  cu  scaunul  normal , acest  masaj  natural  va  lipsi  si  vei ave a de  suferit   mai  tirziu. Cu  siguranta  .
Barbatii  homosexuali   beneficiaza de un  masaj  “special “, care  pt acest  aspect,  ajuta  .  Ca nu e  vorba de  homos  , ci de  probleme  cu  prostata.
Mai  este  o  tehnica  de  facut  masajul  singur,  care  nu este  o  placere sa o  explic, dar  pt cazuri disperate  , sa se  stie ca  exista  .
Se  pune  o manusa de  cauciuc si   iti  bagi  un deget in ….cur.  Cum  mama dreaq  sa  explic asta  si sa nu-mi  fie  sila  ! ? ).  V a fi o  senzatie  ca  si cum   te scapi te  tine  si trebuie  sa rezisti.  Apoi  masezi  prostata. Altul  poate   ar face-o mai  usor, dar  nu pot decit sa va  doresc   success sa  gasiti pe  cineva sa va  faca asta  . Poate  un medic, ca  asa  ar gface  ceva  util. Incercati poate  va  ajuta  nevasta  , desi nu  prea cred.
Masajul  va  declansa o  senzatie de  orgasm extrem de puternic  si  se fac nu numai  exercitiile   muschilor corespuunzatori prin  contractile  involuntare ,  dar  si   o scurgere  de  lichid ce  ar trebui s a fie  ejaculat.
Mergeti  la  medici   sa va  faca  , ca  si asa  sint platiti de  pomana  . Asta e  o treaba  pe  care ei  o  pot face  .
            Alt  exercitiu  este   de   tinut muschii  incordati ca  si cum ati  opri   urinarea   si  nu este  un WC  in preajma  .  10 –12  secunde retinut si  urmat de   o pauza  pt  relaxare. Facut mereu aceste  exercitii,   face  o  stimulare a  prostatei dar intareste   si muschii din zona , care au  un  rol  mare  in marirea    prostatei. Mai  bine   zis  lipsa de  putere in acesti  muschi.
               Nu este  o  problema de  batrinete  cum se crede  , cit e   o  problema de  a trai  o  viata  sedentara.  Vina cea  mai mare o are  statul pe  scaun. La  pozitia   sezut,  cele   doua oase  pe care stai , s e departeaza ,  lasind   muschii  fara  un  support  real si  functional.
Statul  in  picioare  corecteaz a  incet, dar  sigur   problema  cresterii in  volum a  prostati.  Elementele  esentiale  sint  muschii  si  a  indeparta  lichidul   produs  cit  mai  des pt  o  recuperare  naturala  si rapida si  a  avea  scaun de  3  ori pe  zi.  Diareea  nu  ajuta   si  nici  constiparea . Tot astea  au fost   elementele  care au adus necazul  la inceput.

                                   Chestia  ca    asa  trebuie sa fie  la  batrinete este  o  golanie medicala  . Prostata e  facuta sa funtioneze  bine   o  viata  intreaga  . Supradiagnosticarea,  viata  sedentara , lipsa de nutrienti  si  minerale aduc  necazuri  . Dar  mai ales  lipsa  testosteronului,  hormonal  barbatesc  natural.
Acesta  este  distrus  din   vreme  si  medicina   are  o  problema   mare  aici. Din  lacomia de  bani,  au  inventat medicamentele  care  reduc colesterolul . Asta  e prostia secolului  si  nu am  simpatie  pt cei ce  iau aceste   medicamente  (  statins  ). Daca  esti asa de prost  sa accepti asta  , atunci  sufera !
Testosteronul  e facut   din Colesterol. Din   colesterol  se  fac celule  noi,  hormonii, enzyme ,  Creierul este colesterol,   maduva  oaselor e  colesterol.
 Asta  duce  direct  si   fara  dubii la  probleme  de   prostata,  barbatie ,dar  si de  reducerea creierului, masei  musculare.
Pt  eficienta  buna    trebuie intii sa se  opreasca statinele  . Sa  se consume   grasimi   numite  de   medici  ,   grasimi  bune   (  omega  3 ) . Ca  un  mic secret va pot spune ca  ce  numesc medicii grasimile  rele  sint la fel de  bune  . Oua  !  Oua fierte  moi intre  6  si  12  la  o masa. Da , se poate  , eu  iau cam  10  fierte moi. Prajite nu sint la  fel de  bune  . Veti  ridica iar  prostia  medicala ca  ouale  au  colesterol.  Mai  spun odata   si aici , ca   ficatul este cel care  face  colesterolul. Corpul  stie ce  face  ! Daca   produce  colesterol  , inseamna ca  trebuie  . Corpul e   mai destept decit orice  medic  si  nu are  interes  sa  produca in ficat  ceva  rau pt  tine  .
Selenium 400  mcg /zi
Vitamina  E , naturala  . Cea   sintetica  facauta  de   pharmacisti  e  buna de  bagat in cur. Trebuie 400  mg /zi
Broccoli iar  ajuta  ( eu  nu  maninc asa ceva  ! ). Controleaza   escesul de  estrogen (  hormon feminine ).
Nuci !  Da  nucile  iar ajuta  .
Sint pe piata   citeva  produs e  , dar  nu afecteaza   functionarea  prostatei decit  Saw  palmetto. Celalalte  sint   niste ingrediente   puse in capsule , ca  asa se  fac  bani, dar  nu au destul sa faca  o  diferenta  . Desigur ca  voi  veti  incepe  cu pastilele  sperind sa treaca  . Nu trece  ! E   semnl ca  ati  fost  pacaliti. Dar  din cit  stiu pe  cei  bolnavi  cronici,  care  isi cam  merita  boala  , nu  vor recunoaste  ca  urologul  nu e  mai priceput ca  natura  E  un parazit  ce doar va tine  bolnav.  Stie  bine ce  face  !
Banii  multi iau  cind   va  baga ceva in  gaura  lui  curus si de  acolo  strapunge  colonul   pt a  lua bucati  pt analiza.  Da , trece  prin  fecale  , gaurile  ( ca  sint   peste  40 )  va  fi locul  prin care  intra cea  mai   mizerabila  parte   peste  tesuturile  bune  . Sa  mai  vorbesc ca  aparatul e  folosit la  zeci de  bolnavi pe  zi  si veti  lua si  boli de la  altii. Veti  zice ca se curata . Nu este   pe Lume ce   numesc ei  sterilizare  perfecta  .Acolo este locul  unde  ce  e rau de  la fiecare  este  adus pt  a  fi rasturnat la  WC.

               Din parte a mea  faceti  cum  vreti,  dar  nu o faceti doar sa multumiti  medical. Pe  medic  il doare  in boneta de  tine  ! El  vrea  bani pt  proceduri  si  iti  face  40-60 gauri  in  colon,  aproape  de  prostata . Asta dureaza,  dupa cum am auzit  , ceva  peste  juma de ora  .  Scula   are  un  miner  ,   si o teava . Prin teava  se   misca   in sus  si jos   o  proba care  culege  tesuturi  . Este   o  scula  demna   pt  Evul mediu ! Doamne  ce  primitivi  sint  !  Si dupa ce le  culege  , e  o  sansa doar de 1 in 1450 sa depisteze un cancer  real. V-au  pacalit !  Cu pacalitul  sint de  accord  si eu.  Daca  bolnavul  poate fi prostit usor si  muls de bani, de ce  nu ?  Prostia  trebuie  sa aiba  un prêt.

                  Evitati  statul  pe scaun sau  fotolii. La  pensie  deveniti  sedentary,  muschii ce controleaza  activitatea mecanica  a prostatei devin lenesi, Ca  este  o   miscare  continua  , un masaj ce  vine de  la  sine .  Miscarea   in  intestinul  gros este  ingreuiata  si  fecalele se alimina  cu  o  zi si  jumatate  mai incet.  Nu  mai ai cele  3  scaune  pe  zi,  3 masaje  facute  in acest fel  nu  mai  sint.  Prostata  acumuleaza  lichide  si de  aici  pericolul de  a  face  cancer.
Problemele  de  prostata  apar cind  miscarea nu mai este  parte  din  viata  , statul in cur (  e  cel mai vechi  Stat  din  Lume  ). Opriti medicamentele pt  micsorat   colesterolul  si veti  fi  fara  probleme  !
Daca  mergeti incepind cu pastile  , va  pot spune  ca  nu sinteti decit donatori  la  un system  medical, ce  nu are  nici un effect asupra  prostatei. Prostata  se   corecteaza natural, lasind  colesterolul   sa  fie  sus.
Intrebati pe  cei patiti  si veti vedea ca  pastilele nu va  ajuta practic la  nimic  ( afara de  saw  palmetto ).  Desigur ca ascultati, dar nu luati  nici  o  invatatura  din asta  .  Convingerea  ca   bolnavul  si medicul  sint  o  pereche  potrivita ,  face posibil sa  se  incerce  ceva  ce   sigur  nu merge  . Cu anii.

                  Eu  m-am  gindit la ceva de  ajuns  in prostata si  oprit  inflamatiile  . Nu am testat  inca , dar   va  merge  .  Voi  gasi  timp  pt asta  mai  incolo. Nu este  o  prioritate  . 

Concluzie  :  probleme  de   prostata  nu  sint  legate  de  batrinete  ci de  schimbarea  modului de  viata  ,  medicamente  ( mai ales  statinele  ) si  lipsa de  testosterone  . Sint  si factori  mai marunti, care se aduna  si  aduce ce   numim  “  probleme  cu  prostata  “. E  o boala  facuta  de  cel  bolnav, o cam  merita  .

Bolnavii  cu  prostata   sint de obicei  foare  refractari. Nu vor sa se vindece  . Vor doar ceva  sa poata  ei sa-si  aduca  satisfactia  ca pot controla   simptomele  . Nu accepta  gindul  ca  medicina  nu are  solutie  la  asa ceva  , ca  medicina este  in evul  mediu dupa  sculele  folosite  pt a  extrage  tesuturi.  Daca  ati  vedea ce  scula  folosesc,  poate   va indoiti de  puterea  medicinii la  prostata. Dar  odata  ce  aveti,  veti admira orice   ofera  medicina . Eu  nu  m-am   bagat  in acest  domeniu   tocmai  pt ca  stiu  phsiologia  bolnavului . Mai  précis  ,  interesat sa   controleze  efectul  si  niciodata  despre  vindecare.
Nu va  plac  concluziile   ?  Nu-mi pasa ! Eu vi le  spun fara  sa   le dau  prin  pudra de zahar. Si  nici  nu va  pup pe  frunte ca   urologul  vostru ! Eu  nu am de  cistigat   nimic  sa va  caut  in cornitze  ! De  pierdut  ?  Nici atita  !
Eu  stiu ca nu voi avea asa  probleme  .
Dar cei  din  jurul  vostru vor avea .

                  Pericolul  cel mai  mare este  ca  veti  lua  PSA in serios Cu acest  numar   medical  va  tine  legat de  cabinet si asta  este de   fapt  singura  legatura  cu  medicina  .  Sa devii  bolnav  cronic !
Desi  PSA nu are  nici  o legatura  cu  cancerul , chiar  daca esti  bine ,  mereu  vei   vorbi  si avea  in minte ca  PSA  este  acum  mic. Desi daca e  mare, e  tot asa.
Cu ce  veti fi pacaliti  , si e  teribil de  usor  ( al draq cei ce   lucreaza  la  asa ceva  pt  medicina  ) , o sa vi se spuna ca  aveti  o crestere benigna   ( deci nu e  cancer  ), dar ceva  care  creste . Se  vede  ca  creste  si  aici  sinteti  inselati.
Nu este  asa crestere  si  am  vazut  cind am  inceput sa studies asta , ca se impinge subiectul catre aceasta  crestere  ca  nr de  cellule  . Usor de pacalit  , dar  imediat  am  pus intrebarea    ce  interes  are  ave a corpul sa faca  asa crestere de  celule  , fara un scop.  Doar  creste  . De  undeva  trebuie  sa vina  un semnal  gresit, ceva este rau.
Sau este  doar  o  dezinformare.
 Am  vazut repede  ca  nu e asa ceva  . Numarul  de celule  nu  creste  ci isi maresc  volumul.  O  celula  inflamata  e ca un  balon  umflat. Asta  face  si mai dificil  sa  poata intra  un  medicament  (nu este medicament sa  ajute  , dar  sint pt  vinzare ). E cum  nu poate vintul  sa  bage  aer intr-o  minge  umflata . E simpla  matematica ,o diferenta de presiune ce  este  in defavoarea ta .  In  solutia   mea , cred ca  pot sparge  aceste balonase   folosind  o  substanta  care  sparge  aceste balonase.  Substanta  exista , dar folosita  la altceva  . Voi testa  cind  voi avea  ocazia  .

                   Acum  ar trebui sa  strig ca  PSA nu reprezinta nimic  legat de cancer.  Dar  nu voi avea success si imi racesc  gura degeaba  .  Inventatorul   acestui  procedeu  striga  , dar  nu  il asculta  nimeni.  Vorbeste  ca  Moise in Pustie  . Odata ce  intra la  cineva  acest  PSA in cap,  nu va  mai renunta . I  se pare interesant  si pare  ceva care aduce  satisfactia ca   simptomele  sint sub  control. Nu sint, dar nu  incerca sa spui asta  la   unul ce  a  auzit de acest  nimic pt prostata, PSA !
Sa-i spui ca   prostata  va  trece de la  sine  daca  revii la  un mod de  viata  activ  ?   Ti-ai facut   instant  un  dusman.
Eu  am  zis  la  un  amic  sa  lase   pisica sa  manince   soarecele  ce  abia la  prins.  M-a considerat nebun  . Cum sa  manince  pisica  un soarece ? Soarecii aduc   boli…. Deh,  cu  stiinta de  azi,  pisicile  nu mai  maninca  soareci.

Noutatea mea  , adusa  aici , este  ca  scaunul  , de 3  ori pe  zi macar,  aduce  suficient masaj  pt  o prostata  sanatoasa.
-Cum  ? Sa fie  asa de  simplu  ? Tu nu esti medic  si nu  stii !- veti  zice  .

                        Eu stiu ca  trupul se vindeca  singur daca are  conditii si are cu ce.  Pt asta nu trebuie  sa fii medic. Ursii  o fac  in  padure,  crocodilii  in mlastini si chiar  oamenii care traiesc aproape de  natura  . Eu nu am  nimic sa  va  vind.
In acest caz  am  vazut inaintea  medicului  vostru,  ca  felul  cum stai pe  WC  si de  cite  ori,sint  un  essential. Sint   o  necesitate  .

Nu-ti  place  ?  Ignora in  cntinuare ! 
Problemele  legate  de  marirea prostatei  nu e  treaba de  batrinete,  ci  de  lasat  trupul  in  buruieni,   Stiu ca  medicul are  tabel  , ca  daca   ai 60ani , trebuie  s a fii   cu  o sansa de  60 %  suferuind cu   prostata, de obicei  o  crestere  in volum.
Recunosc ca   medicii sint  buni  ! Va  pacalesc de  fiecare data .

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Ministrul Sanatatii

Ministrul Sanatatii, Patriciu Achimas-Cadariu, a declarat, sambata, ca planul national integrat de combatere a cancerului va fi lansat saptamana viitoare si ca autoritatile vor sa acceseze fonduri europene pentru a finanta proiectul, care va fi initiat in institutele din Bucuresti, Iasi si Cluj-Napoca.

Ministrul Sanatatii, Patriciu Achimas-Cadariu, a declarat, la conferinta "Medici pentru tine", ca statul isi doreste sa acceseze fonduri europene astfel incat Romania sa aiba unitati de screening pentru cancer, in conditiile in care, potrivit unui studiu, 40 la suta dintre cazurile de cancer pot fi prevenite, informeaza News.ro.

"Saptamana viitoare, in prezenta premierului si a reprezentantilor Directiei de Sanatate a Comisiei Europene, vom lansa, in fine, dupa ani de dezbateri, planul national integrat comprehensiv de combatere a cancerului. Ne propunem in acest moment un program-pilot, pilotat de institutele nationale din Iasi, Bucuresti si Cluj.


                                   Uite  ca  sint si  vesti  bune  ! Bani  pt cancer….
Romania  intra  in rindul  tarilor   Europei  , cu acces  la  tehnica  inalta  . Asa  mai  zic si eu ! Bani   vin,   administratori de  fonduri,  tehnicieni, aparate , sefi de  sectie , cladiri  noi , medici pe  pozitii noi si  mai  banoase, dat  in bobi   !
Dat  in bobi  ? Da  ! 
Aceasta  tehnologie care  isi face  loc  in Romania  ,  in  Occident are  rezultate   jalnice ,  mizerabile .
In fapt, in Romania    supravietuirea in cancer este  de 2,5  ori  mai  buna  ca  in anglia  si de  doua   ori  mai  buna decit Franta, Germania  sau  US.
Daca  este  o  speranta  , de ce  nu a  a  dat rezultate  in alte tari.? In  Suedia  se  renunta  la  asa  sortare.  Cineva a  vazut ceva  ca  nu  merge  . Banii trebuie  sa  mearga undeva   si (de ce  nu ? )  sa  ajunga   si in Romania 
Ma  mir de ce  nu adoptam  metodele  celor  din  Papua  . In timp ce   in  UK   si Canada   aproape   jumate  din  populatie   va avea cancer, in  US si  Franta  unu din 3 ( in Romania  1din  5-6  ), in  Papua   mor de cancer doar  2 la  mie (1000 ).  De ce  nu adoptam  metodele   papuasilor  si de ce  pe  a celor din Occident  ?
Eu  stiu de ce  si  ghiciti si voi. Acestea  nu va  aduce  nimic   bun romanilor si nu va  schimba  soarta  celor cu cancer.

Dar  inainte de  a  ma   baga  in cancer   ( nu-mi face  placere, pt ca  stiu necazul  foarte bine  ! )  si ca  am fost acolo.

                                      Sa  luam alt  exemplu  , ca  la acesta  am  numere  proaspete  .
Este  un aparat care  masiara  densitatea la  ciolane   si , poate  una  dintre cele  mai  stranii   hotii  medicale  .
Aparatele  au fost dezvoltate  de  Merk , ce  face  medicamente  .
In USA  , in 1994 au  gasit  77  mii de   personae  cu   densitate   mica  ( aparatul e   o  comedie  in sine  ).  Lume a  pusa sub  medicatie   si treaba  buna  si vara cald !
In 1999 numarul a  crescutla   1,5  milioane  . In  numai  5  ani  a devenit  o  epidemie   De unde a  aparut atita  lume  bolnava  ?
Ca  numai 10  ani mai  tirziu, in 2010 , 34  milioane  americani  vin acasa  cu …. Vestea de densitate  la  oase   mica si, desigur,  bagati in  medicatie .
Odata cu aceste  aparate  , americanii au devenit   cel mai  bolnavi. Aparatele  sint acum  inpinzite  in toata  lumea  , si cred ca  si in Romania  (  banuiesc ca  le  zice   densimetre  , daca  se traduce  mot a mot ) si  gasesc   si acolo  viitorii  cumparatori  de  Flomax ( cred ca  asa s e cheama  medicamentul  ).
Suspiciosii, ca  si mine  , au  gasit ca  sint  peste  120  ori  mai  multe fracturi  osoase  la  cei care  iau  medicamentul,   fata  de  inainte  . Nu  dublu sau  triplu. De  120  ORI   !
De unde  au venit atitia  bolnavi  in  numai  16  ani  ?   De la  aproape  nimeni,  acum   este  o  epidemie.
Tactica  este   simpla   ! Trebuie  sa  convingi  lumea ca e  bolnava  . Si  al  dreaq  ca  reusesc foarte  bine  !

                                Revenind la  Cancer….si la   banii   europeni,  vor  gasi  si in romania   cel  putin  un  numar  dublu de  cancerosi ca  pina  acum.  Pe  tiganeste  , sa ma  scuipati  in gura daca  peste  5 ani nu  vor fi cancerosi ca  in Canada  . Acele  aparate  vin cu  un scop si  nu e  de  dragul lui  lelea  Floarea   sau nea Costica  .  Costa  milioane  de   dolari   numai aparatele  , care vor  justifica  eficienta  numai gasind  multi cu cancer. Au cancer  toti  ?  Nu !  Nici  jumate  nu vor avea cancer, dar vor fi  convinsi ca  au.  Viata  lor va  fi terminata de  suparare  , de  tratamente ce  o sa-i aduca  la  disperare   pe  ei si  familiile  ,  mnajoritatea  otraviti  si radiati de  pomana  . Multi  vor face  cancer  , chiar daca nu au avut.

                                   Dezinformarea cea mare   e facuta  din  nestiinta , mai  mult. Este  povestea  dulce  ca daca e  gasit canecrul  din  timp, se   va  vindeca  usor.   Nimic mai gresit !  Poate  la  un cancer  bazal (   a  pielei si de  obicei pe  fata  ) este  valabil. Dar daca ai in alta parte  , daca  ai cancer  esti terminat.  Cum  stii daca ai  ? Nu  stii ! Ti se spune  ca  esti  bolnav. De la  aceste  aparate  pina  la  prima  sedinta  de  chimio   e treaba de  o zi, maxim 3 daca  trebuie  sa vii din Valea  lui Ion  pina  la  Cluj sau  Iasi.  Asta  este  scopul acestor  aparate  . Sa te  convinga  ca  esti  bolnav !
Complexele  Medicale  in tarile  “ dezvoltate  “  au  investit masiv  in aparatura  . Astea  sint   cele  care  le  aduce   justificatere  la   ce va  baga  pe  git si  vor gasi   milioane  si milioane si milioane  de  oameni in fiecare  luna  pt a-i baga   in aceste  tunele  de  unde  nu mai este  scapare.  Complecele  medicale  au aparate  pt a  justifica  banii si nu pt  rezultate  . Ca daca ar fi dupa  rezultate  , Papuasii ar  fi cei mai  buni in cancer  cu  numai  2  morti la  mie . In Canada  si UK   este  aproape  1 din doi. Toate familiiile  au  unu cu cancer. Care  sint mai  buni la  cancer  ?

                                  Medicii   stiu sa  lucreze cu cei care  le  vor  cumpara    pastilele si   serviciile  ( operatii, laboratoare, teste ).
Dar  oare   este o dovada ca   daca este  depistat cancerul mai  devreme   ai sanse de  vindecare  ?  Nu este  , dar  pare  grozav.
Trista  realitate  e  ca  atunci  cind cancerul este  vazut, este  acolo de  aprox  8  ani. Citeodata  si mai   mult.  Daca e  vazut  mai repede  ,   pina  mori  vor mai  trec  citiva  ani. Si de  aici  ….bucuria . Daca e  depistat dupa  12  ani, mai  traiesti 2  ani cel  mult.
Dar daca  socotim  de  la  inceput,   viata e  lungita   cu citeva  luni. Pina  la  6-12 luni daca  faci  operatie  . Dupa  operatie  nu mai este  scapare  . Si  asta  o vei avea  indifferent  daca e depistat mai repede  sau mai  tirziu. Se merita   pt  doar  citeva  luni de  viata  mizerabila  ? Depinde ; multi  zic ca  da. Destui zic ca nu !
Ce  o sa  va  surprinda , va  fi  o si mai  mare  dependenta de Complexul   Industrial medical, aparate  ce  costa   o  avere( trebuie  sa  vinzi vaca  pt  o   expunere de   juma de ora .  
                            Vor  aduce  aceste  aparate  ceva  nou pt  romanul  nostru  ? Nu !  Va  aduce  cele  mai mari  nenorociri. Romanii  vor fi declarati   bolnavi ca  si  occidentalii. Daca  ar fi  interesati de  succese,   de ce  nu vin  occidentalii in Romana  , sa  vada  ca  supravietuirea e  mult mai mare  in Romania  decit la  ei.
Ma  uitam la  niste  statistici in care  ziceau ca   se dubleaza  sansa  de  supravietuire  daca  s e foloseste    nu  stiu ce  pt   inima  .  Sint  suspicios  , dar  hai s a luam  cifrele  .
Zicea  ca  acum  mor  4  %  din nu stiu ce  conditie  . Deci 96  % sint  bine fara  sa ia  medicamentul  . Acum, dupa ce   folosesc  medicamentul  , TOTI,  acum  mor doar  2 % Deci  acum  mortaliatea este  redusa la  jumate  .  Dar  e  doar  o  smecherie  cu  numerele  , ca  de  fapt   mortlitatea este   scazuta doar cu  2 %  si nu cu  50 %.
La  cancer,  supravietuirea  e   doar de  0,16 %  (  1  din 600, pt cei din Valea  lui Ion ), dar e  raportata  de   aprox  50  %.  Cum mama  dreaq   se  invirt  numerele  astea  ?
Este  de  0,16 %  la cei care au cancer  cu adevarat.  Iar de  50 %  la  cei  ce  fac tratament.  Unde e  smecheria  ?  Majoritate a celor  in tratament  nu au avut   niciodata  cancer. Asa  e  in occident.  De asta  va  aduce  aparatele  ! Sa   aduca  si chiar sa oblige  lumea sa  mearga  la  control  si apoi ei  hotarasc  cine  sa   mearga  la tratament  si cine  nu. Veti  zice  ca   se  vor duce  la  tratament cei care   au cancer  , ca  au vazut la  aparate  .
Asa  credeti  voi ! Si pe asta  mizeaza  si ei ! De asta  in Papua  sau  Pakistan sau Ruanda , sau la  eskomosi, oamenii au asa de  putin cancer si mor asa  putini de cancer.  In Israel au aparate  si   sint   gasiti cu  cancer la  colon  majoritatea celor cautati  in cur. Si se duce  si  fiul la  control  daca  au gasit pe  tac’su.  Odata  ce  te are acolo,  stiu ei ce sa faca  .
Israel are  o  populatie venita  din tari une  nu este  cancer  si foarte  putin la  colon. Cum ajung  in Israel, au aproape  toti. Ca  ei au aparate  de  uitat  in  dosul pacientului.
Industria cancerului este  o industrie  mare.  Mai mare decit  petrolul si  armamentrul la  un loc. E cea  mai  profitabila  activitate  umana  faca  sa  faca  nici cel mai  mic effort.  Ati vazut  voi  oncology  tristi  ? Dar cei declarati ca  au cancer….?
Necazul  si banii sint  pe  umerii si portofelul  omului  necajit.
Occidentul  face  aparate  si vede  ca   Romania  si Bulgaria are  putine  . Si  putini  bolnavi.
-Dar  nu au bani s a cumpere  !- poate  zice  unu mai  grijulu  cu  bugetul tarii ( stiu ca  ultima  e  doar o fantezie  a  mea,  cinism )
-         Bani ? Il dam gratis  !
Acum sa vad  cine  va  mai refuza  ceva  venit pe  gratis  . E Calul Trojan. Dupa  intrare, Romania  va  suferi de  cancer ca  si  occidentul.
Nu  fiti  ingrijorati !  Citostatecele  aduc apoi  bani de   trebuie  sa ii intorci  cu furca  . O  sticluta de  doi  dolari o vinde cu  800. Ce este in sticluta ?  Exact aceiasi  chimicala  ce s e de  pe  cimp  pt  insecte  . Este  un insecticid  si facut  tot de  aceleasi  companii.
Companiile  care   va  dau acum pe  gratis  ( bani  europeni  ) aparatele  .

                    Eu as vrea  sa puteti demonstra ca  sint   gresit, mincinos, invidios.
Dar   nu sint. De m-as  pricepe  la  femei ca la   smecheriile  medicale  , as fi mai  mare ca  Don Juan sau Cassanova  .  Invidios  nu  sint deloc. Eu nu pot avea cancer si  stiu asta  100 %..Am  grija  , nu doar astept sa testez  norocul.
Cum se  procedeaza  in  Ind farmaceutica  ….. Voi credeti ca  se  cerceteaza pt  nu stiu ce  boala  .Un om de  stiinta  cu  ochelarii  grosi ca   fundurl  borcanelor  …. Nici pe  departe ! Nu doare  pe  nimeni in basca   ( medicii au  boneta  ! ) de  boala  ta. Se  cauta ceva  cu  effect asupra la ceva   si apoi  se testeaza  sa  vada cam cum merge  . Se  scrie  un raport  si apoi  se  cauta   o  aplicateie  pe  teren,  pacienti. Se  invenrteaza o  boala ( chiar  ii da  un  nume  )  sau conditie  care  , este  ca  prin  minune  .  o conditie  sau o  boala  . Va  fi infiintat  un  Institut  care  nu  este  o  societate  pe  profit.  ( oare  nu seaman cu aparatele  gratis   ce  vin ? ) Va  fi  o  boala  noua sau ….RARA ! Iti  vine sa-l  pupi pe   nenea  dr ca   te-a  salvat  vazind  boala ta  rara  . 
Ca  a  vazut cancerul tau …rar !
Va amintiti ca   actorul  Michael Douglas   ar  fi avut cancer  la  git. Nu a  avut nimic. Lume a  pierdut  increderea  in  industra cancerului  si   a  adus  repede  pe  cineva  celebru care s-a vindecat.  E  propaganda  si e  liber sa faca asta  . Ca  actor acum e  un  nimenea  si   banii sint  buni, drogurile  sint scumpe  . Femeile  tinere costa  o avere. Asa  ca accepta  aceste  injosiri.
                            Daca  sinteti gasiti la  aparate  cu  boli RARE, imediat sa  fiti  suspiciosi  ! Asa se  zice  la cei care  nu au  nimic.  Ca  nu ai  simptomele   ( ca  nu esti  bolnav ), dar  fiind ceva  rar,   vei zice ca  asa  se  manifesta  la  tine  .
Toate  stringerile  de  bani  sint   pt cancer la  sin.   Sinii plac  pruncilor, cit  si  barbatilor . Cine  nu da bani pt asa ceva ?!  Dar  sint  numai 6 %  din cancere.  La  plamini  este  mult  mai  mult cancer  si nu stringe  nimeni bani.  Nici  lumea nu doneaza  ( sa se  fi lasat de  fumat mai  devreme  !-  vor zice  ! ).
La  colon este  iar mai  mult si  vor  zice  toti  ca   nu l-a  mai saturat  dreaq  de  baut, mincat  mititei  la  gara   si  fripuri la  gratar.
 
                                   Din  partea mea  faceti  baie  si duceti-va   la  toate  aparatele  . Sa  nu scapati  niciunul !
Doar intrebativa  de  ce  eschimosii nu au cancer  asa des ca  voi  ?
La  Polul Nord   sta   bunica  cu aparate  sa  se uite la  ei sau sa  bage ceva  in cur, procedura ce  se cheama  colonoscopie  .
  De ce  ursii in  padure nu  sint   bolnavi   ? Raspunsul e  foarte  simplu ! Ei  nu au medici sa  le  spuna ca  sint  bolnavi.
Eu nu ma  duc la  medici. Nu-mi spune  nimeni ca  sint  bolnav. Daca se  uita  la  analize,  vor gasi  macar  colesterolul  mare, conform  unui  table  vechi, Dar eu  stiu ca  daca e  mare  colesterolul  , e  bine ! daca e  mic , iar  e  bine  . Trupul meu  frumos stie ce face  !. Colesterolul e  mare cind e  nevoie  de  cellule  noi.  Nu stiu daca e  mare ! Oricum ar fi, e  bine  !
Oamenii sint  oameni pe  Pamint de  3  milioane  de  ani si au dus-o   bine ( dovada  e ca  existam  noi ) . Doar de  50 ani  incoace  avem colesterolul  mare. Adica   stramosii  nostri cind  vinau  un  mistret  dadeau carnea la  pisici  ?
Si  vorbind de   pisici….. Spune   la  un copil ca  pisica  a  mincat  un soarece  . Te da  ma-sa in  judecata ca  ai speriat  copilul . Soarecii doar  topaie  si danseaza  la  televizor !
Unii si cinta !

                      Vin aparate  si  in Ropmania  .  Sa  stiti ca  nu eram  ingrijorat deloc ca  nu vor  veni !  Stiam ca   vin !


C